Primarul Oraviței este primul din Caraș-Severin care are proiecte aprobate pentru consolidarea seismică a clădirilor!


Primarul Oraviței, Costel Dumitru Ursu, este primul din Caraș-Severin care are proiecte aprobate pentru consolidarea seismică a clădirilor.

Astfel, 11 blocuri de locuințe, dar și o unitate de învățământ din Oravița urmează să fie reabilitate și consolidate seismic.

Proiectele au fost acceptate spre finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea totală ajungând la peste 21 de milioane de euro.

Primarul Ursu menționează: ‘’Vreau să oferim confort, dar și protecție cetățenilor.Am inclus pe lista construcțiilor din Oravița care vor fi mai sigure în cazul unor seisme și Liceul Teoretic „General Dragalina”. Proiectul nostru depus de Primărie a primit o finanțare de 4,4 milioane de euro din PNRR – Valul renovării care presupune atât lucrări de renovare energetică și înlocuirea vechiului sistem de iluminat cu unul modern, pe leduri, cât și consolidare seismică.’’

Din lotul de blocuri, cuprins în proiectul aprobat pe 10 februarie de Ministerul Dezvoltării. fac parte blocurile A5, A8, A10, A12, A14, A15, F12 – strada Zona Gării și blocul de pe strada Eftimie Murgu nr. 80, la care se adaugă un al doilea lot de clădiri rezidențiale multifamiliale: blocurile A3, F2 și F9 de pe strada Zona Gării.

Toate aceste clădiri urmează să fie renovate energetic, dar și consolidate în fața cutremurelor.

Până în prezent, pentru Programul național au fost depuse cereri de finanțare în valoare de 4.635.562.231,97 lei pentru consolidarea a 277 de clădiri publice și blocuri de locuințe din întreaga țară, dintre care 128 sunt din municipiul București – a arătat ministrul, subliniind că apelul de depunere a cererilor de finanțare este deschis până pe 20 februarie 2023, ora 23:59.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *