Randi despre femeia care l-a invins | Official video

Randi lansează „Femeia care m-a învins”, o melodie ce face referire la acea persoană care reușește să-i înțeleagă esența. Single-ul este lansat cu videoclip și se dorește a fi un cadou atât pentru fani, cât și pentru el, artistul urmând să împlinească pe 23 mai vârsta de 37 de ani.

Piesa „Femeia care m-a învins” este compusă integral de Randi, atât versurile, cât și muzica. Textul melodiei face referire la acea femeie care „reușește să-mi înțeleagă esența, nu doar aparența, să îmi dea jos măștile”, spune artistul, adăugând că melodia nu își găsește încă inspirația în realitate.

Filmat la începutul lunii martie, chiar înainte de perioada de izolare, videoclipul este o colaborare în premieră cu frații Spoială Brothers, cărora le aparține și scenariul clipului. De această dată, povestea vine nu ca o completare, ci ca o exprimare opusă a piesei.

„Mi-am dorit ca videoclipul să fie diferit, mai dinamic și cinematografic și, mai ales, să vină ca o antiteză a poveștii despre iubire profundă și emoții. Astfel, videoclipul vorbește despre o luptă fizică, deloc ușoară, în care ea mă învinge”, punctează artistul, precizând că inclusiv decorul a fost construit de la zero, special pentru această filmare.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *