
„1000 de zile” este o piesă prin care mulți dintre noi am vrea să ne vindecăm de rănile trecutului și pe care o poți folosi drept metodă de a te elibera de tot ceea ce te ține captiv în trecut. Melodia a fost scrisă și compusă de Florian Rus alături de rareș și Costel Dominteanu (DOMINO), producția fiind realizată de cel din urmă.
Videoclipul l-a avut ca regizor chiar pe fratele artistului, Marius Mariș, acesta ocupându-se și de scenariu alături de rareș, iar producția a fost realizată de către KOMITI. Videoclipul piesei prezintă o latură plină de durere a lui rareș ce trece prin toate etapele procesului de vindecare până când reușește să renunțe la trecut și la tot ce îl ținea în loc.
„<<1000 de zile>> sapă adânc în interiorul meu, un eu care era într-un punct foarte low în viață și arată în mod transparent o etapă din viața mea. Este o piesă despre vindecare, despre a înțelege că te situezi într-un punct dificil, dar cu toate astea alegi să îți omori trecutul. Mie a reușit să-mi trezească fel și fel de emoții, de la supărare, până la nervi și disperare, ca într-un final să-mi ofere liniște și împăcare, totul într-un vibe foarte Coldplay-ish, unic în România, după părerea mea. Sper din suflet ca lumea să o aprecieze așa cum o fac eu și mai sper ca cei care o ascultă și se regăsesc în ea să-și găsească liniștea cât de repede. E teribil să simți povestea, să o trăiești, dar cred că <<1000 de zile>> e capabilă să vindece”, a declarat rareș.
