rareș își cântă iubirea în noul său single, „Cel mai fericit de pe pământ”. Mesajul emoționant și optimist al piesei este accentuat de un videoclip la fel de luminos.
„Cel mai fericit de pe pământ” poate deveni cu ușurință un imn al celor care iubesc. Versurile vorbesc despre acea persoană specială care ne face viața mai ușoară și zilele mai senine. „Tu cu mine de mână și atât / Ce avem e atât de special / Nu vreau nimic mai mult, deja am tot / De când ești cu mine eu sunt cel mai fericit de pe pământ”.
Videoclipul pentru „Cel mai fericit de pe pământ” este o compilație a unor momente pline de dragoste și afecțiune între Rareș și iubita lui. Cei doi se plimbă prin Florența și Barcelona, dansează și se bucură unul de prezența celuilalt.