România a înregistrat un singur deces din cauza COVID-19 în ultima zi


DSP Caraș-Severin nu a raportat nicio infectare cu COVID-19 și niciun deces din cauza acestuia în ultima zi.

Astfel, bilanțul infectărilor rămâne de 11.495, iar cel al deceselor de 678.

La ora actuală o singură persoană se mai află internată în spital, respectiv pe ATI la spitalul reșițean.

În carantină se află acum aproape 180 persoane, iar în izolare doar 2.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 20.400.

În ultimele 24 de ore au fost recoltate aproape 50 teste și tot în ultima zi, aproape 200 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Rata de infectare în Caraș-Severin este neschimbată, respectiv de 0,01 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Oravița, mai exact 0,08 la mie, după care la Bocșa cu 0,05 la mie, la Caransebeș, cu 0,03 la mie și la Reșița, cu 0,01 la mie.

De altfel, sunt și singurele localități în care rata este de peste 0.

De asemenea, campania de vaccinare continuă, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.

În județ, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au primit in total peste 118.000 de doze de vaccin și s-au administrat în total peste 113.000 de doze.

În România, 170 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi și s-a înregistrat un singur deces.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate aproape 300 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și aproape 900 la linia TelVerde.

Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 191.000.000 de cazuri confirmate și peste 4.000.000 de decese.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *