S-au urcat băuți și drogați la volan

În 4 zile, polițiștii rutieri cărășeni au dat aproape 500 de amenzi celor care au încălcat normele rutiere.

Aproape 200 dintre acestea au fost date pentru cei care au apăsat prea tare pedala de accelerație.

Nici bicicliștii sau pietonii nu au fost scutiți, peste 60 dintre aceștia fiind sancționați contravențional după ce au fost prinși în timp ce încălcau prevederile legale.

Ca măsură complementară, au fost reținute aproape 40 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, 2 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, 4 privind conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și 3 privind conducerea unui autovehicul neînmatriculat în circulație.

Spre exemplu, un bărbat de 35 de ani din Bocșa a fost prins drogat la volan. Acesta consumase THC și a fost depistat pe strada Funicularului din Bocșa.
Ulterior, el a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

La câteva ore distanță, un bărbat de 34 de ani din comuna Ciuchici a fost prins beat la volan. Mai exact, acesta avea o alcoolemie de 0,55 mgâl alcool pur în aer și a fost prins în localitatea Giurgiova.

Și în acest caz, tânărul a fost dus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.

Polițiștii desfășoară zilnic astfel de activități preventiv-reactive, pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *