Ai tendinţa de a fi sapiosexual?

Ai auzit până acum despre termenul sapiosexual? Știi ce înseamnă? Dacă nu, îți spunem noi. Pentru a defini complexitatea sexualității umane s-au inventat o serie de termeni pentru a descrie comportamente sau tendințe sexuale.

Cel mai mult la promovarea unor termeni precum sapiosexualul au contribuit rețelele de socializare și publicațiile online din domeniul sexual. Persoana sapiosexuală sau un sapiosexual este acel individ atras de inteligența sexului opus înainte de orice altă caracteristică. Sapiosexualul este atras de raționamentul, logica, retorica și capacitatea de analiză a unei persoane înainte de a fi atrasă de ochii, buzele, gâtul sau alte părți ale corpului ori aspecte sentimentale.

„Sapiosexual” este un cuvânt recent construit (neologism), care a intrat în limbajul comun, în special pe site-urile reţelelor de socializare, locul în care oamenii se auto-indentifică a fi drept sapiosexuali. Cuvântul este format prin concatenarea rădăcinilor latine „sapio” provenit de la „sapiens” – „înţelept” sau „inteligent” (el însuşi derivat din „sapere” tradus prin „gust” sau mai degrabă „puterea de a discerne„) şi „sexualis” deoarece se referă la „preferinţele sexuale„

Sinonime: sapiofil, pansexual, omnisexual.

Relaţia de dragoste cu un bărbat deştept este o experienţă frumoasă. Nu este nimic mai atrăgător decât omul care poate întreţine cu măiestrie orice discuţie. De aceea, multe femei devin sapiosexuale.

Sapiosexualitatea desemnează atracţia fizică de o persoană după criteriul inteligenţei, nu cel al aspectului fizic.

Iată câteva semne ale sapiosexualităţii:

Nu te impresionează realizările lui: mai degrabă eşti uimită că, din modestie, el nu-ţi povesteşte despre ele.

Persoana de care eşti ataşată, în general, nu se gândeşte la detaliile logicii feminine. El preferă să-ţi spună: “Este interesant. Povesteşte-mi mai mult despre asta” în loc de “Te gândeşti prea mult”.

Consideri că cel mai bun preludiu sunt glumele spirituale.

Ştii că lexemul “smart” nu semnifică doar erudiţie. De asemenea te excită şi inteligenţa sa emoţională – capacitatea de a percepe corect sentimentele tale şi de a reacţiona adecvat la ele.

Eşti absolut sigură că va găsi teme de discuţie cu tatăl tău care are 65 de ani, şi cu fratele tău de 25 de ani, şi va putea vorbi şi despre modă, şi despre politică, şi despre sport.

În opinia ta, o întâlnire reuşită se asociază cu vizitarea librăriilor, însoţită de recomandări de lectură. Omul care citeşte (nu contează ce anume, important că citeşte!) nu se va bâlbâi şi va căuta cuvinte pentru întreţinerea unei discuţii.

Primeşti mesaje de la el, scrise perfect, fără nici o greşeală de ortografie. Bonus: nu foloseşte prea des emoticoane şi le foloseşte adecvat,

Veţi merge împreună la film abia după jumătate de an de relaţie. Nu neapărat că nu-ţi plac filmele, dar pentru că oricum găseşti o mulţime de teme de discuţie.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *