Se lucrează la cel mai vechi teatru din țară

La Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița lucrările de consolidare și reamenajare se desfășoară în ritm alert. Teatrul „Mihai Eminescu” din Oravița, Teatrul Vechi a intrat în restaurare printr-un proiect cu finanțare europeană, prin POR. Odată cu restaurarea acestui edificiu, cel mai vechi teatru din România, atractivitatea turistică a orașului și a zonei va crește semnificativ.

Obiectivul proiectului îl reprezintă chiar creșterea atractivității turistice a orașului Oravița prin restaurarea și valorificarea durabilă a acestui obiectiv de patrimoniu de clasă A, care să contribuie astfel și la dezvoltarea economică a zonei.
De asemenea, pe lângă restuararea și conservarea Teatrului „Mihai Eminescu”, care ar urma să fie inclus în circuitul turistic local, regional și național, investiția mai cuprinde și amenajarea parcului din fața teatrului.
Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de lei, din care 9,28 milioane lei finanțare nerambursabilă, asigurată prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
Beneficiarul investiției – „Lucrări de restaurare, conservare și dotare la Teatrul Mihai Eminescu – Clădire monument istoric LMI CS-II-M-A-11154 și amenajarea peisagistică a parcului adiacent” este Primăria Oravița.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *