Shakira ia cu asalt Trending-ul cu noua sa piesă, „Me Gusta”, alături de Anuel AA | Official Video

Shakira încă pluteşte în valul de hype după ce reprezentaţia sa alături de Jennifer Lopez de la Superbowl de luna trecută a fost apreciată de fani şi participanţi. Artista a lansat o piesă ceva mai light, dansabilă şi veselă, care foloseşte un sample de piesă clasică de dans. E vorba despre „Sweat” de la Inner Circle, cu o vocaliză mega fredonată în ultimele decenii. Melodia apărea în 1993, a fost un hit reggae şi a introdus versurile „A La La La La Long” în pop culture.

Videoclipul cel colorat este regizat de Drew Kirsch şi îi prezintă pe cei doi artişti petrecând la o masă demnă de Versailles. De altfel şi ţinutele artistei sunt inspirate de prinţese orientale, dame ale secolelor trecute şi iconuri pop. Shakira schimbă multiple rochii, coafuri, în cele mai variate culori. O vedem în rol de femeie fatală, de gheişă care învârte o umbrelă şi de prinţesă răsfăţată la festin. Artiştii apar şi călătorind cu trenul, iar Anuel e văzut chiar gătind cuminte în fundal la un moment dat.

Se pare că Shakira a vrut să ofere un tribut în special culturii japoneze prin costumele sale. „Me Gusta” are atât influenţe reggaeton, cât şi trap şi urmează succesul track-ului „Chantaje”, alături de Maluma. Povestea piesei şi clipului este una a cuplului care a petrecut prea mult timp împreună şi a format obiceiuri proaste după ce s-a pierdut flacăra iubirii.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *