Slash, Myles Kennedy & The Conspirators sunt păpuși în noul videoclip ”Driving Rain”. Piesa este extrasă de pe albumul „Living the Dream”, lansat luna aceasta | Official Music Video

”Driving Rain” ne prinde în vârtej de la primele note, riff-ul lui Slash atrăgând atenția încă de la început. Nu e de mirare că de aici a pornit și ideea întregii piese.

„Acesta este un riff pe care mi-l amintesc în mod specific, l-am cântat cu băieții pentru prima oară în New Hampshire, în cadrul turneului ”World On Fire”. E o parte de chitară foarte cool, și din acel punct înainte, restul piesei s-a format în mintea mea cât eram în turneu. L-am asamblat anul acesta, iar Myles l-a completat cu o linie melodică grozavă”, a dezvăluit Slash.

Chitaristul a mărturisit că acel riff îi amintește de sound-ul Aerosmith din perioada de început, detaliind și povestea din spatele versurilor.

”Acest riff îmi transmite un vibe de Aerosmith mai vintage. Are un anume sound funk. Din punct de vedere liric, e o poveste a cuiva anonim, ce călătorește cu munca – ar putea fi un muzician, sau ar putea fi un om de vânzări. Partea interesantă este că această persoană are o prietenă sau o soție care suferă de o dependență ce o pune mereu la pământ, iar ea îl convinge pe el să se întoarcă acasă. Ea se simte foarte rău și recurge la vechile obiceiuri, iar asta îl determină pe el să se întoarcă la ea și să o salveze.”

Albumul „Living the Dream” include 12 piese, la care Slash, Myles Kennedy (voce), Brent Fitz (tobe), Todd Kerns (bas, voce) și Frank Sidoris (chitară, voce) au lucrat împreună cu reputatul producător Michael „Elvis” Baskette. Acesta este recunoscut pentru colaborările sale cu nume sonore ale rock-ului internațional, precum Alter Bridge, Iggy Pop și Incubus.

Slash cu Myles Kennedy and The Conspirators au susținut două concerte în România. În 2013 au avut un concert sold out la Sala Palatului, iar în 2015 au umplut Arenele Romane.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *