Ștefan Bănică revine cu piesa „Până la cer” | Official Video

Ștefan Bănică revine cu piesa „Până la cer”, însoțită de un videoclip în care rolul artistului din perioada adolescenței este jucat chiar de băiatul lui, Radu-Ștefan Bănică.

Single-ul “Până la cer” este compus de Ștefan Bănică (muzică și versuri) și este cel mai nou extras de pe cel de-al 16-lea album de autor – „Picat din Luna” – din cariera impresionantă a artistului. Pentru vânzările albumului „Picat din Lună”, Ștefan Bănică a primit Discul de Aur în cadrul concertelor de Crăciun de la Sala Palatului, în decembrie 2018.

„Povestea cântecului e inspirată dintr-o întâmplare reală, pe care am trăit-o în adolescență, iar actorul care mă joacă pe mine în videoclip, la vârstă de atunci, nu este altul decât fiul meu, Radu-Ștefan, de care sunt mândru, pentru că s-a descurcat excelent. E emoționant pentru noi și mă bucur că am filmat acest clip împreună. Radu-Ștefan apare în videoclip alături de o colegă de-a lui, de la clasa de actorie, Ioana Panainte, o față foarte talentată. Sper să va placă piesă și videoclipul.”- a declarat Ștefan Bănică.

Noul single, “Până la cer”, se va regăsi în playlist-ul concertelor “Te iubesc, femeie!”, pe care Ștefan Bănică le va susține în luna martie, cu ocazia Zilei Femeii.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *