
Un strigăt de ajutor a pus pe jar autoritățile! Poliția din Bocșa a intervenit de urgență pentru salvarea acestuia.
,,Am alunecat într-o râpă, în pădure, sunt rănit și nu mai pot să ies!”
Așa a sunat strigătul de ajutor la 112, al unui bărbat de aproximativ 60 de ani, care ieri după-amiază a fost găsit de către Poliția Orașului Bocșa, căzut într-o râpă în pădurea dintre localitățile Doclin și Biniș, la aproximativ 20 de kilometri de Biniș, fiind rănit, semi-conștient și înghețat de frig.
După direcționarea la fața locului a echipajului de poliție, dispecerii de serviciu au încercat să păstreze legătura telefonică cu barbatul, la un moment dat conexiunea întrerupându-se.
Împărțiți în mai multe echipe, împreună cu pădurarul care are în responsabilitate zona, după aproximativ 2 ore de căutări, polițiștii l-au găsit pe bărbat, semi-conștient, într-o râpă de aproximativ 15 metri, în care căzuse după ce încercase să scoată oile pe care le ducea la păscut pe câmp, acesta fiind cioban în zonă.
Până la sosirea echipajului medical, polițiștii au reușit chiar dacă vremea era cețoasă și ploioasă și solul ud, să aprindă un mic foc în preajma bărbatului care risca să intre în șoc hipotermic.
Ulterior, acesta a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe. În prezent, starea bărbatului fiind stabilă.
