Subcarpați a lansat piesa „Cine Aude Gura Mea”, care incanta fanii cu clasicul melanj dintre folclor, trip-hop şi rap.

Subcarpați a lansat piesa „Cine Aude Gura Mea”, care incanta fanii cu clasicul melanj dintre folclor, trip-hop şi rap. Videoclipul este serie măiastra de cadre cu măşti din popor, artiştii din trupa şi secvenţe cu Bean perindându-se prin camere infinite.

Conform descrierii clipului „Cine Aude Gura Mea” de pe YouTube măştile din clip simbolizează tradiţională masca românească, pe care o regăsim an de an, în cadrul obiceiurilor de iarnă şi despre care bătrânii spun că alungă spiritele rele. Piesa este inclusă pe următorul album Subcarpati, „Valea Voltului”, dar şi pe coloana sonoră a cărții foto „1 an cu Subcarpati”. Inspiraţie pentru track şi clip este Zinaida Bolboceanu, o mare voce românească, care a interpretat de altfel piesa originală „Cine aude gura mea”.

Piesa Subcarpați este piperată spre final cu un xilofon, cu viori şi un soundscape eteric, ilustrate cu un cor de artişti sobri care compun Subcarpati. Ieşind din umbre şi dezvăluindu-se în fața fanilor. De voce se ocupă în mod egal Ioana Milculescu, care din colaborator ocazional Subcarpati a devenit membru permanent de câţiva ani, dar şi Bean MC. Cumva Bean îşi asociază mai mult sau mai puţin proiectele noi Subcarpați cu pragurile sale de vârstă.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *