Subcarpați și grupul Iza prezintă un clip filmat live pentru noua piesă „Câte-s pe sub stele”

„”Câte-s pe sub stele”, o creație muzicală semnată de Subcarpați împreună cu Grupul Iza, închide cercul celor patru piese colaborative pe care ne-am dorit să le prindem, pentru posteritate, pe vinyl-ul „Folcloru-i Oxigen pentru un Popor Astmatic”, lansat la 10 ani de producție marca Subcarpați.

Pe același drum, asumat de acum vreo decadă, de a descoperi și de a aduce sub lumină actuală măiestria unor artiști și grupuri care păstrează încă viu specificul muzical tradițional din zonele de care aparțin, am ajuns recent în Maramureș, acasă la Grupul IZA.

Întâlnirea dintre Subcarpați și IZA s-a produs aproape organic, la început de 2019, atunci când Cristi Tache, colegul nostru, a avut inspirația de a invita grupul, ca o surpriză pentru MC Bean, la sala noastră de repetiții. Am cântat împreună, am povestit, am degustat Horincă și am petrecut timp cu veselie și multă voie bună.

Sinergia naturală dintre noi a adus următorul pas logic din istoria comună, IZA fiind în 2019 invitații speciali ai trupei Subcarpați la Untold Festival, unde am performat împreună pe scena cea mare. Ușor-ușor, au început să se contureze liniile acustice ale viitoarei piese colaborative, inspirația pentru pre-producție pornind de la un cântec arhaic de drâmbă din repertoriul grupului muzical tradițional”, a povestit Subcarpați.

Grupul detaliază în descrierea clipului de pe YouTube și cum s-a închegat filmarea live de la Casa din Vale.

„În primăvara acestui an, în 2022, am avut onoarea de a fi invitați de către Florin și Roxana la Casa din Vale din Breb, Maramureș, un complex tradițional superb restaurat, păstrând elemente din cultura locală, și amenajat în acord cu nevoile din contemporan. Am avut parte de o experiență „maramureșeană” completă, mulțumită lui Anne Marie și a echipei de la Mândrie Maramureșeană, care ne-au întâmpinat cu o masă tradițională bogată și horincă numai bună pentru degustat.

Imersiunea noastră în universul din Breb, Maramureș, șederea la Casa din Vale, vizita la Casa Poetului și la biserica din sat, vizitele în atelierele meșterilor olar și sculptor și plimbările pe potecile pitorești care ascund poveștile celor care și-au lăsat puternic amprenta în aceste locuri idilice ne-au întărit convingerea că interesul și dragostea noastră față de diversitatea culturală tradițională regăsită pe teritoriul României sunt cu mult rost.

În ultima zi petrecută în Maramureș, am fost onorați să îi primim în vizită pe Dl. Iza Pop, pe Ioachim Fat și Grigore Chira, membrii Grupului IZA. Nu a durat mult și am și încins-o pentru un LIVE pe care vă invităm cu bucurie să îl vizionați cu prilejul lansării oficiale a piesei „Câte-s pe sub stele”. Mulțumiri și plecăciuni Grupului IZA pentru spiritul maramureșean pe care l-au potrivit cu măiestrie în context cu formula noastră muzicală”, a completat Subcarpați.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *