Cea de-a treia etapă de înscrieri în cadrul Programului Rabla Plus 2024 a început astăzi. Astfel, persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice interesate de achiziționarea unei mașini noi electrice sau hibride pot depune cereri în acest sens. Astăzi s-a dat startul celei de-a treia etape de înscrieri în cadrul programului Rabla […]
Etichetă: Caras Severin
Astăzi este Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este sărbătorită în fiecare an, pe 19 august. Această zi a fost inițiată şi promovată de fotograful australian, Korske Ara, în 2009 și celebrează la nivel mondial toate tipurile de fotografie. Prima fotografie realizată aparține inventatorului francez Joseph Nicéphore Niépce, devenind, astfel, primul fotograf din lume. Primele aparate foto au fost […]
Fântâna cinetică din Centrul Civic al Reşiței, în probe!
Fântâna cinetică din Centrul Civic al Reşiței se află zilele acestea în probe după 2 ani în care nu a funcționat deloc. Repezentanții din cadrul Direcției de Întreținere și Reparare a Patrimoniului din cadrul primăriei Reșița au preluat lucrările în primăvara acestui an. Fântâna a trecut prin mai multe intervenții și va rămâne pornită până […]
Pericol mare de incendii! Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița trage un semnal de alarmă
Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița dorește să atragă atenția asupra riscului ridicat de incendii din această perioadă, cauzat de uscarea excesivă a vegetației ierboase. În aceste condiții, orice activitate ce implică foc deschis poate declanșa incendii devastatoare, cu efecte dezastruoase asupra mediului și a comunităților locale. „Facem un apel urgent către turiști, administratori […]
Șahiștii cărășeni au obținut rezultate remarcabile și la competiția Grand Prix Arad
Pasionați ai sportului minții au avut din nou ocazia să își demonstreze calitățile de șahiști de performanță în cadrul unei noi competiții de șah ce s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute. Printre participanți se află și șahiștii de top ai județului nostru. După ce au obținut rezultate foarte bune la Grand Prix Timișoara, șahiștii cărășeni […]
S-a oprit apa la Sacu
În vederea eliminării multiplelor avarii apărute spontan la rețeaua de distribuție apă în comuna Sacu s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 16.00 Sunt afectaţi consumatorii din întreaga comună Sacu. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul AQUACARAȘ. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să […]
A doua zi de COD ROȘU de caniculă în Caraș-Severin
Județul Caraș-Severin se află și astăzi sub COD ROSU de caniculă. Valul de căldură va fi persistent, temperaturile maxime vor ajunge chiar și la 41 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 23 de grade. Va fi caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezează va depăşi pragul […]
Ziua bancurilor
Această zi ar trebui să fie plină de zâmbete, deoarece este Ziua spunerii de glume! Cu moderație, râsul este sănătos, folosește mușchii abdominali și eliberează endorfinele. Nu a fost identificat creatorul sau originea Zilei internaționale a spunerii de glume. Însă, se pare că glumele au făcut parte din cultura umană din cel puțin 1900 î.Hr. […]
COD ROȘU de caniculă în Caraș
Județul Caraș-Severin se află astăzi sub COD ROȘU de caniculă. „În judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, valul de căldură va fi persistent. Temperaturile maxime vor fi de 39…41 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade […]
Continuă lucrările pentru amenajarea Refugiului Scheiul
Continuă lucrările pentru amenajarea Refugiului Scheiul, primul și unicul refugiu din Munții Țarcu. Mai exact, zilele acestea s-au montat ferestrele și pereții laterali. Refugiul Scheiul, situat la o altitudine de peste 2.000 metri, va fi format din 2 încăperi. O încăpere va fi dedicată odihnei și protecției turiștilor, în timp ce cealaltă va fi rezervată […]
