Ministerul Educației face un pas important în ceea ce privește cazurile de violență în școli

Combaterea violenței din școli este una dintre prioritățile ministrului liberal al Educației, Ligia Deca. În acest sens, a fost pusă, în consultare publică „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii”. ,,Este important ca, atunci când într-o școală există un episod violent, adulții să abordeze într-un mod unitar pașii ce trebuie parcurși […]

„Școală în spital”, noul program care îi va ajuta pe copiii din spitale să aibă acces la educație

Ministrul Educației anunță pentru România o nouă schimbare profundă pe care autoritățile vor să o implementeze în toată țara, în viitorul apropiat, spre beneficiul a milioane de copii. Este vorba mai exact despre accesul la educație pentru copiii din spitale. Astfel, copiii diagnosticați cu boli grave vor avea acces la educație prin faptul că procesul […]

Inspectoratele Școlare vor fi desființate și transformate în deconcentrate ale Ministerului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Inspectoratele Școlare Județene se vor desființa și se vor transforma în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației. Ele vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene și prin comasarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională. Deci, fostele ISJ-uri […]

Cum va arăta noua structură a anului școlar?

Structura anului școlar va fi modificată radical. Sunt propuse cinci module de învățare, în loc de semestre, și cinci vacanțe. Mai mult chiar, ministrul Cîmpeanu propune renunțarea la obligativitatea tezelor semestriale. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că urmează să fie modificat Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), iar […]

Elevii nu mai sunt obligați să meargă cu măști la școală, iar facultățile și școlile nu mai pot organiza cursuri şi examene online

România a renunțat la starea de alertă, iar asta înseamnă pentru elevi și profesori ridicarea tuturor restricțiilor, dar și a facilităților în școli, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Mai exact, în educație înseamnă revenirea totală la starea de dinainte. Masca de protecție nu va mai fi obligatorie și nu se vor mai face ore […]

onWeb by SiGNO serv