Polițiștii din Reșița au fost sesizați prin apel la 112 de către o femeie din localitatea Secu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de mai multe persoane. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Reșița – Biroul de Ordine Publică. În timp ce polițiștii […]
Etichetă: Poliția Română
DN6, unul dintre cele mai periculoase drumuri din țară, sub lupa poliției
Polițiștii au desfășurat acțiuni de tip „Releu”, pe DN6, pentru reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv viteza neadaptată la condițiile de drum, depășirile neregulamentare, neacordarea priorității de trecere, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În câteva ore, polițiștii au efectuat 14 testări cu aparatul etilotest, iar în […]
Fabrică ilegală de țigarete și tone de tutun, descoperite de polițiști și procurori
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiş, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional […]
Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale
Anual, la 4 martie, este marcată ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale, un flagel considerat cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului. Cele mai multe cazuri de exploatare sexuală sunt raportate în Europa de Est, Asia de Sud-Est şi unele state din America Latină. Traficul de fiinţe umane este o formă modernă […]
[VIDEO] Șoferițele, „amendate” cu mărțișoare
Zeci de șoferițe din Caraș-Severin au trecut prin emoții plăcute văzând că au fost oprite de polițiști, doar pentru a le oferi un mărțișor, o floare și o urare de bine. Polițiștii rutieri din Caraș-Severin au păstrat tradiția mărțișorului și au marcat sosirea primăverii prin oferirea de mărțișoare doamnelor și domnișoarelor participante la traficul rutier. […]
Cercetați pentru furt calificat
Polițiștii din Bocșa au reținut pentru 24 de ore doi tineri, în vârstă de 20, respectiv 16 ani, bănuiți că, în perioada 23 februarie 2026, ora 11.00 – 24 februarie 2026, ora 10.50, ar fi sustras un autoturism parcat în fața unei locuințe din localitatea Tirol. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere […]
[VIDEO] Profesorul care a spulberat mașina fostei iubite, arestat preventiv
Profesorul de matematică din Bocșa care a intrat cu maşina pe contrasens și a lovit în plin autoturismul condus de fosta iubită, a fost reținut de polițiști. Reamintim că după tamponare, individul a fugit de la fața locului, însă oamenii legii l-au găsit repede. În fața polițiștilor, bărbatul a zis că a adormit la volan […]
[VIDEO] Avertisment MAI: Investiție falsă promovată printr-un site de știri clonat
Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra unei tentative de fraudă în care este folosită o clonă a unui site cunoscut de știri, pentru a promova o investiție falsă. Acolo este prezentat un interviu fals cu unul dintre directorii unei bănci din România care le prezintă cetățenilor o oportunitate de a câștiga zeci sau sute de mii […]
Poleiul a făcut ravagii pe Calea Timișorii din Reșița
Mai multe accidente rutiere s-au produs în această dimineață pe Calea Timișorii din Reșița, din cauza carosabilului înghețat. În urma derapajelor, mai multe autoturisme au părăsit partea carosabilă, iar altele au fost implicate în coliziuni ușoare. Din fericire, în urma acestora nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Conducătorilor auto li se recomandă să circule […]
„Blocadă” în Caraș-Severin
Polițiști de la ordine publică, rutieră și investigații criminale au desfășurat acțiuni de tip „Blocadă”, pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră, atât în Reșița, cât și pe principalele artere de circulație din județ. În urma controalelor, au fost legitimate peste 130 de persoane și verificate aproximativ 100 de autovehicule. Au fost aplicate aproape […]
