The Motans lansează clipul pentru „Café de Flore”

The Motans lansează clipul pentru Café de Flore, cel mai recent single extras de pe albumul „Great Expectations”. Albumul „Great Expectations” a adunat milioane de accesări atât pe platformele de streaming, cât și pe Youtube, unde „Tot Ce Contează” și „Pe Bune” au ajuns în Trending.

O întoarcere la rădăcinile The Motans, piesa poartă numele celebrei cafenele din Paris, al cărei prag a fost trecut de cei mai mari artiști în ultimele două secole. Versurile relatează diferite momente din viața artistului, abordând motivul ironiei atât în dragoste, cât și în viață.

Scrisă de Denis Roabeș, producția piesei a fost realizată de Marcel Botezan, Sebastian Barac și Alex Cotoi. Café de Flore vine însoțită de un videoclip regizat de Roman Burlaca și inspirat de curentul suprarealist din pictura perioadei interbelice.

„Great Expectations” este al treilea album The Motans. Materialul conține 12 piese, printre care se numără hituri ca „Insula” și „Povestea unui naufragiat”, dar și piese noi precum „Café de Flore”, „Tot ce contează”, „Pe bune”, „În Glumă” și „Molii”.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.