The Weeknd și Jenna Ortega sunt protagoniști în videoclipul piesei „Drive”

The Weeknd și Jenna Ortega sunt protagoniști în videoclipul piesei „Drive”, extrasă de pe recentul album al artistului, „Hurry Up Tomorrow”.

„Drive” se află în strânsă legătură cu filmul „Hurry Up Tomorrow”, ce va ajunge în cinematografe în luna mai. Nu doar că a fost regizat de Trey Edward Shults, cel care a realizat pelicula, dar și protagoniștii sunt aceiași: The Weeknd și Jenna Ortega.

Videoclipul piesei „Drive” pare un fragment din întregul mozaic reprezentat de „Hurry Up Tomorrow”. The Weeknd experimentează un întreg spectru de emoții, de la beatitudinea și romantismul ce se nasc în timpul unei vizite într-un parc de distracții alături de Jenna, până la singurătatea și angoasa care se strecoară în sufletul lui când se vede singur în casă, respectiv în cada plină cu apă.

În ceea ce privește lungmetrajul, acesta poartă numele recentului album de studio, lansat de The Weeknd pe 31 ianuarie. Materialul servește ca ultima parte a unei trilogii, după „After Hours” (2020) și „Dawn FM” (2022), și este considerat ca fiind ultimul disc lansat sub titulatura The Weeknd. Muzicianul ar renunța la acest nume de scenă.

„Hurry Up Tomorrow” marchează primul rol principal într-un lungmetraj pentru The Weeknd. Anterior, artistul a putut fi urmărit în serialul „The Idol”, pe care l-a creat împreună cu Sam Levinson și Reza Fahim și în care a jucat alături de Lily-Rose Depp.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *