Tot mai multe unități de învățământ, pe verde!

Unitățile de învățământ din Caraşova, Măureni, Prigor, Sacu, Vărădia şi Vermeş trec, începând de astăzi, pe scenariul verde de funcționare, adică cu prezența fizică la școală a tuturor elevilor.

Asta după ce în aceste localități, rata de incidență a cazurilor de COVID-19 a scăzut sub 1 la mie.

În schimb, unitățile de învățământ din localitățile Constantin Daicoviciu, Forotic și Răcăşdia vor funcționa conform scenariului galben, deoarece aici s-a înregistrat o creștere a incidenței de peste 1 la mie.

Pentru unităţile de învăţământ din celelalte localități cărășene, rămân valabile scenariile aprobate la sfârșitul săptămânii trecute.

Astfel, la ora actuală, din totalul de 405 unități de învățământ, 248 se află pe scenariul verde și 157 se află pe scenariul galben.

Potrivit noilor reguli stabilite printr-un Ordin Comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății, unitățile de învățământ pot trece în scenariul verde, care presupune prezența fizică a tuturor elevilor în sălile de curs, chiar a doua zi după ce rata de incidență a cazurilor de COVID-19 în localitate scade sub 1 la mie.

Ca o noutate, este obligatorie purtarea măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în proximitatea unităţilor de învăţământ, mai exact pe o distanţă de 50 m faţă de unitatea de învăţământ.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *