Tupeu și inconștiență fără margini în rândul șoferilor cărășeni

Un tânăr de 20 de ani din Caransebeș a fost prins la volanul unei mașini, pe strada Ardealului din localitate, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La fel a fost prins și un bărbat de 39 de ani, însă pe Drumul Județean Vrăniuț- Răcășdia.

Astfel, în ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările.

Mai grav este că un tânăr de 20 de ani din Reșița a fost prins drogat la volan. Acesta a fost depistat în urma unui simplu control de rutină, pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza din Reșița.

Și la Caransebeș, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Libertății, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Păltiniș, care a fost depistat și el drogat la volan.

Ambii conducători auto au fost conduși spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice pentru detecția prezenței substanțelor psihoactive în organism, rezultatul analizelor medico-legale constituind probă în cadrul dosarelor penale întocmite pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Polițiștii cărășeni continuă activitățile din competență, pentru siguranța comunității.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *