Un deces, număr record de infectări, de aproape 40, tot mai mulți internați și 4 localități sub restricții dure!

Număr record de infectări cu COVID-19 în Caraș-Severin. Într-o singură zi, DSP a raportat nu mai puțin de 38 de imbolnăviri.

O altă veste proastă este că încă un cărășean a pierdut lupta cu virusul.

Astfel, bilanțul infectărilor este de 11.864, iar cel al deceselor este de 696.

Și numărul persoanelor infectate și internate continuă să crească. Avem la această oră, 70 de persoane în această situație, dintre care 16 în stare mai gravă pe ATI, 10 la Reșița și 6 la Caransebeș.

În carantină se află acum aproape 340 de persoane, iar în izolare peste 200.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 21.700, iar în ultimele 24 de ore au fost recoltate peste 40 de teste.

Și cum veștile proaste nu se opresc, menționăm că și rata de infectare a crescut, de la 0,59 la mie, la 0,64 la mie.

Astfel, la ora actuală, 4 localități se află sub restricții dure din această cauză.

Vorbim despre Lupac, care are o rată de 5,36 la mie, de Mehadia, care are o rată de 2,23 la mie, de Carașova, care are o rată de 2,11 la mie și de Vermeș, care are o rată de 2,02 la mie.

Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 217.000.000 de cazuri confirmate și peste 4.500.000 de decese.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *