Flagrant la Caransebeș: doi bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, au fost prinși în timp ce ar fi tranzacționat un kilogram de cocaină pentru 60.000 de euro. „Persoanele în cauză, rude prin alianță, au fost prinse în flagrant delict în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro”, se arată în comunicatul autorităților.
Anchetatorii au descoperit și o cultură de canabis
Investigațiile au scos la iveală și suspiciuni privind cultivarea și comercializarea canabisului. Potrivit polițiștilor, unul dintre bărbați ar fi inițiat și dezvoltat, pe parcursul anului 2026, „în curtea imobilului de domiciliu, o cultură de canabis, destinată comercializării”. În urma celor trei percheziții domiciliare efectuate la imobilele utilizate de cei doi, polițiștii au ridicat plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, aproximativ 200 de grame de canabis, grindere, înscrisuri și alte mijloace de probă.
Cei doi riscă să ajungă în arest preventiv
La 16 octombrie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor două persoane. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, al jandarmilor și al polițiștilor Biroului pentru Imigrări al județului. Autoritățile precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
