Un nou record de îmbolnăviri cu coronavirus a fost raportat astăzi în Caraș-Severin, respectiv 150! De asemenea, 4 bărbați au decedat


Încă 4 cărășeni au decedat din cauza coronavirusului, iar alți 150 s-au infectat în ultima zi.

Mai exact, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 62 și 75 de ani, din Reșița, Eftimie Murgu, Oravița și Sichevița au pierdut lupta cu acest virus.

Astfel, bilanțul infectărilor este de 13.871, iar cel al deceselor este de 772.

Și numărul pacienților infectați și internați continuă să crească, de la 224 câți erau ieri, la 235 astăzi. Dintre aceștia, 19 se află în stare mai gravă pe ATI, 12 la Reșița și 7 la Caransebeș.

În carantină se află acum peste 1.000 de persoane, iar în izolare peste 900.

În ultimele 24 de ore au fost recoltate peste 100 de teste și tot în ultima zi, aproape 300 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Și rata de infectare a crescut, ea fiind acum de 3,89 la mie, față de 3,72 la mie cât era ieri.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Marga, cu 11,39 la mie, după care la Ticvaniu Mare, cu 11,09 la mie, la Sacu, cu 10,48 la mie și la Grădinari, cu 9,47 la mie.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *