Un șofer din Reșița, care s-a urcat beat la volan, a făcut accident și a fugit de la fața locului


Un bărbat de 54 de ani din Reșița care se afla la volanul unui autoturism, la un moment dat, la o intersecție, a pierdut controlul volanului și a lovit din spate un alt autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani.

Mai exact, șoferul de 34 de ani a încetinit regulamentar în apropierea intersecției semnalizând corespunzător.

Numai că șoferul de 54 de ani a intrat, în plin, în el.

În urma impactului, autoturismul a fost avariat, iar șoferul mai tânăr a fost accidentat.

De asemenea, în loc să-i acorde primul ajutor victimei, șoferul care a produs accidentul a fugit spre un cartier de la marginea orașului.

Între timp, la locul accidentului a sosit și un echipaj de poliție care a pornit în urmărirea fugarului.

Acesta a fost prins în alt cartier și, fiindcă a devenit irascibil, a fost încătușat.

La verificarea cu aparatul etilotest, aparatul a arătat o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta a fost dus la Spitalul Județean din Reșița pentru recoltarea de probe biologice.

La rândul său, șoferul din autoturismul lovit, care a fost preluat de o mașină a ambulanței, a fost testat pentru a se vedea dacă a consumat alcool sau nu, rezultatul fiind 0.

Pe numele șoferului care a provocat accidentul a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea sub influența alcoolului pe drumurile publice, părăsirea locului accidentului și fugă.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *