Urme proaspete de urs pe Muntele Mic

Echipa Salvamont Muntele Mic a surprins zilele trecute urme proaspete de urs în zona montană, indicând că animalul a ieșit recent din hibernare.

Salvamontiștii au urmărit temporar traseul urmelor pentru a monitoriza deplasarea ursului și a evalua eventualele riscuri pentru turiști.

Specialiștii avertizează că ieșirea ursului din hibernare coincide cu perioadele în care acesta este în căutare de hrană, ceea ce poate duce la apropierea animalului de zonele frecventate de oameni. În acest context, echipa Salvamont recomandă turiștilor să respecte cu strictețe traseele marcate, să nu lase resturi alimentare în natură și să evite apropierea de animale sălbatice.

Prezența ursului în Muntele Mic nu este un fenomen neobișnuit, însă urmele proaspete surprinse de Salvamont reprezintă un semnal important pentru siguranța vizitatorilor.

Contactul direct cu ursul poate fi periculos și solicită respectarea recomandărilor specialiștilor pentru a preveni incidentele.

Salvamontiștii recomandă turiștilor care pornesc pe traseele montane să adopte un comportament preventiv, respectiv să evite deplasarea solitară, să facă zgomot în mers pentru a avertiza din timp animalele, să fie echipați corespunzător și, dacă este posibil, să aibă asupra lor spray împotriva urșilor.

 


Urșii sunt niște animale cu un comportament oportunist și foarte adaptativ. În România, ei au acces foarte ușor la resturile alimentare (depozite de deșeuri, tomberoane neizolate etc.), fapt ce îi atrage lângă sate și orașe. Din păcate, de-a lungul timpului, mulți urși au fost atrași și obișnuiți cu hrana oferită de om, ajungând astfel în zonele locuite.Dacă luați în considerare sfaturile de mai jos, puteți evita conflictele chiar și în zonele unde există populații semnificative de urși.

Primul pas pentru evitarea întâlnirilor nedorite între oameni și urși îl reprezintă amenajarea unor recipiente de depozitare a deșeurilor ”anti-urs”. Drept consecință, urșii nu vor mai fi atrași de hrana obținută ușor, iar acest comportament nu va mai fi încurajat.

Nu depozitați gunoaiele la întâmplare, nici măcar în zonele rezidențiale. Puneți deșeurile într-un tomberon rezistent anti-urs, care poate fi blocat.

Duceți gunoiul la tomberon pe lumină, preferabil în ziua în care sunt colectate deșeurile.

Dacă aveți livadă, culegeți fructele din pomi. Fructele fermentate pot genera un miros foarte atractiv pentru urși.

Nu lăsați hrana animalelor de companie în afara casei. Castronul câinelui sau al pisicii trebuie să stea înăuntru, încuiat.

Nu puneți carne, pește sau fructe cu miros puternic în compost. Ați mai putea reduce mirosul compostului cu zeamă de limetă sau să adăugați bacterii care grăbesc procesul de descompunere a resturilor vegetale (se pot cumpăra din comerț).

Dacă ați făcut un grătar sau ați gătit la ceaun, spălați toate ustensilele și duceți-le în interior

Dacă vedeți un urs, nu încercați să-l hrăniți sub nicio formă. Mai mult, nu îi atrageți atenția.

Dacă vedeți un urs când călătoriți cu mașina, nu urmăriți animalul și nu ieșiți din mașină sub nicio formă.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *