[VIDEO] Amenzile s-au dublat pentru vecinii gălăgioşi

Amenzile pentru gălăgie s-au modificat substanțial!

Dacă până acum fiecare petrecea după cum avea chef, de acum orice reclamație se lasă cu amenzi usturătoare.

Sunt două intervale orare în care, de acum, petrecerile trebuie ținute în surdină pentru a nu deranja vecinii, atât la sat cât și la oraș. Ziua, de la ora 13 până la ora 14, și seara, de la ora 22 până la 8 dimineața.

Sancțiunile pornesc de la 1.000 de lei și pot ajunge până la 6.000 de lei, atât pentru petrecerile organizate acasă, cât și pentru cele din restaurante și localuri.

Dacă poliția este chemată a doua oară într-un interval de 72 de ore la aceeași adresă, atunci amenda crește la 12.000 de lei. Dacă nu e achitată, se poate transforma în muncă în folosul comunității: 150 de ore.

Noua lege scurtează și procedurile în cazul contestării sancțiunilor. Hotărârea tribunalului, în apel, va fi definitivă, astfel încât procesele legate de astfel de amenzi să nu se prelungească ani de zile.

Măsura vine la început de vară, perioadă în care petrecerile în aer liber, grătarele, evenimentele private și muzica la volum ridicat devin surse frecvente de conflict între vecini.

Mesajul noii legi este clar: distracția rămâne permisă, dar nu atunci când afectează liniștea și odihna celor din jur.

Legea a fost recent adoptată și publicată în Monitorul Oficial.

AQNUFD8By_MUkpttqkHJ6HgSLmjhmgSRxAiRrXUgl6T16T0nqwpm-oQfGop5HutGvZYEFnaw-a51xbKP-T7OdSsErFZmdJrDiJ2nCuU0uj65AA

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *