[VIDEO] Grav accident pe DN6. Două persoane au murit!


Două persoane au murit în urma unui accident în care au fost implicate 2 tiruri ce a avut loc în cursul nopții, în jurul orei 03.00, pe DN 6, între localitățile Plugova și Mehadia, s-a produs un accident rutier.
În timp ce un bărbat de 39 de ani, conducea un autotren înmatriculat în Bulgaria, din direcția Orșova spre Caransebeș, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală stânga cu cabina și cu partea laterala stânga a semiremorcii unui autotren înmatriculat în Turcia.
Din accident a rezultat decesul conducătorului auto bulgar și a unui bărbat de 51 de ani, pasager în cabina aceluiași autotren. Șoferul celuilalt ansamblu de vehicule, cetățean turc, a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice”,
au transmis polițiștii cărășeni.
La fața locului au sosit mai multe echipaje ale pompierilor cărășeni și mehedințeni, dar și ambulanțe ale SAJ Caraș-Severin.
„Au acționat două echipaje de pompieri militari, pentru descarcerare și asigurare măsuri PSI, din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, respectiv din cadrul Detașamentului de Pompieri Orșova al ISU Mehedinți. De asemenea, pentru acordarea asistentei medicale, la caz au fost alocate doua echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanta Caraș-Severin”, au transmis pompierii cărășeni.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor în care s-a produs evenimentul.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *