[VIDEO] ISU Caraș-Severin, dotat cu o autospecială de ultimă generație

În dotarea pompierilor militari din cadrul I.S.U. Caraș-Severin a intrat, de curând, tehnică nouă de intervenție pentru gestionarea diferitelor situații de urgență.

Este vorba despre o autospecială de primă intervenţie pentru lucrul cu apă de înaltă presiune şi hidroperforare.

Aceasta poate penetra și tăia orice tip de material de construcție.

Deci, are randament crescut de stingere prin folosirea unei cantități reduse de apă prin hidroperforarea materialelor de construcții şi pulverizarea apei sub formă de ceață, atacand, din exterior, incendiul produs în interiorul unei incinte.

Totodată, autospeciala dispune de mingi anti-foc, care odată ce ating o anumită temperatură explodează și împrăștie o pulbere de stingere.

Bilele oferă o protecție pasivă, prin amplasarea lor în anumite zone și autodeclanșarea în caz de incendiu, cât și o protecție activă, putând fi aruncate în foc, unde se declanșează în aproximativ 3 secunde.

De asemenea, pompierii cărășeni au desfășurat un antrenament folosind cele mai noi mijloace și accesorii destinate intervenției.

Potrivit IGSU, în total vor fi achiziţionate un număr de 42 de autospeciale, prin proiectul VIZIUNE 2020, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Este încă un pas într-un program mai larg pe care Ministerul Afacerilor Interne îl desfășoară de mai mulți ani și care va continua ani buni, pentru echiparea pompierilor salvatori, în general și a tuturor celor care intervin în situații de urgență, de la pompieri, la polițiști, jandarmi și cadre medicale din structurile SMURD.

Aceste instalații vor facilita intervențiile în caz de incendii, vor proteja vieți și vor salva vieți.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *