Explorări ale ritmului, ale tempoului, liricale și vocale. În noua sa piesă, „FVCK”, Killa Fonic își lasă la iveală amprenta italiană și se joacă cu diverse maniere de interpretare și stiluri muzicale. „FVCK” este o piesă care strălucește prin intensitatea sa, oferită de calitățile vocale ale artistului, de îmbinarea elementelor de hip-hop cu cele electronice și de beat-ul distinctiv.
Textul a fost scris de Killa Fonic, muzica compusă de Killa Fonic, Hueala, Armand Popa, producția a fost realizată, de asemenea, de Hueala, iar mix & master-ul a fost realizat de Lu-K Beats.
Piesa vine însoțită și de un videoclip special, regizat de David Mogan și Killa Fonic, conceptul creativ și scriptul fiind conturate de însuși artistul. Special thanks merg și către Academia Titi Aur.
„FVCK” este o piesă ce vorbește despre împingerea emoțiilor tale până în momentul în care devin superputeri, în timp ce te simți sexy în interiorul tău și până când persoana care te dorește sexual începe să-și piardă hainele în lumina zilei. Instrumentul a fost realizat de un tânăr producător incredibil Hueala, iar partea finală a chitarei solo a fost realizată de Armand Popa. Lu-K Beats a păstrat sunetul pe care mi l-am dorit pentru procesul de mix and master.” ne spune Killa Fonic.