Vrem turism, dar fără să oferim condiții!

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au fost în control la Băile Herculane pentru a verifica în acestă perioadă a vacanței de vară cum sunt tratați consumatorii. În urma controlului inspectorii au găsit bucătării neigenizate, magazii neigenizate, carne tocată din resturi de ceafă congelată, sosuri cu muște, carne recongelată și cu data durabilității minimale depășite și cârnați expirați, camere murdare sau cu mucegai pe pereți.
Într-un comunicat se precizează: „Echipe ale Comisariatului Județean pentru Protecția Cosumatorilor (CJPC) Caraș Severin au realizat acțiuni de verificare a modului în care 5 operatori economici din stațiunea Băile Herculane, care își desfășoară activitatea în industria ospitalității și alimentație publică, respectă drepturile consumatorilor, conform legii.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate amenzi, în valoare de 34.000 de lei, fiind dispuse, ca măsuri complementare următoarele:
oprirea temporară a prestării serviciilor pentru două unități de tip fast-food care activau în Gara Băile Herculane
oprirea temporară a prestării serviciilor bucătăriei uneia dintre unitățile de cazare controlate, găsită neigienizată
oprirea temporară a prestării serviciilor pentru spațiile de cazare cu deficiențe până la remedierea acestora
oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare găsite cu data durabilității minimale depășite.
Abaterile constatate de comisarii CJPC Caraș Severin au fost:
Comercializarea unor produse alimentare cărora li s-a schimbat starea termică, din refrigerat în congelat
Comercializarea unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășite
Folosirea ca spații de cazare a unor camere în care nu se respectau condițiile igienico-sanitare
Folosirea unei bucătării și a unor magazii neigenizate,
Comercializarea unor produse alimentare depozitate în condiții neconforme, care nu respectau indicațiile producătorilor sau care erau ținute la temparatura mediului ambiant, fiind pline de insecte
Nerespectarea condițiilor de lucru prescrise și declarate pentru preparatele de tip fast food
Nerespectarea condițiilor igienico-sanitare pentru semipreparate de tip fast food
Utilizarea pentru preparare a unor materii prime alterabile (diverse tipuri de carne) neetichetate, păstrate în frigidere neigienizate și preparate fără a se respecta condițiile igienico – sanitare.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatrilor (ANPC) controlează, în toată această perioadă a vacanțelor de vară, cu maximă exigență, spațiile de cazare și alimentație publică din întreaga țară, pentru a se asigura că operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, iar aceștia își pot petrece, în România, o vacanță de excepție, în condițile cele mai bune. Verificările continuă.”

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *