White Lynx revine cu o nouă piesă care se numește “Mysterious Thing”, în colaborare cu Emberlyon. Piesa a fost compusă și produsă de White Lynx cu Georgiana Eakins (Emberlyon), mix master Sergiu Musteață.
Videoclipul a fost regizat și filmat de echipa formată din Sergiu Mărgăian, Tiberiu Mărgăian, asistent cameră.
“Mesajul piesei este că dragostea este un mister pe care nimeni nu-l poate dovedi, explica sau înmagazina. Dragostea este recunoscută de orice persoană doar prin efectele pe care ea le produce. De multe ori, dragostea te face să vezi clar, dar te și orbește în același timp. În dragoste, ceea ce pentru unii este nebunie, pentru tine poate fi apogeul înțelepciunii. Cel mai important este că dragostea îți oferă șanse la nesfârșit.
“Mysterious Thing” a fost scrisă spontan, a durat câteva ore. Inițial, a fost o piesa lentă căreia am vrut să îi fac un remix mai commercial. Linia melodică și textul le-am scris împreună cu Georgiana Eakins (Emberlyon), o prietenă de-ale mele foarte talentată și cu Daniel Eakins”, a declarat White Lynx.
Până acum, White Lynx a mai lansat “Let It Be” tot cu Emberlyon și Radu, dar și “Feel My Love” cu Radu și Ivana.
Sursa: Global Records
