10 cocktailuri pt Mos Craciun

10-cocktailuri-pt-mos-craciun

Crăciunul bate la uşă şi Moşul a plecat deja cu sania trasă de reni să împartă cadouri. Cum vremea este destul de rece pe la noi şi bietul Moş Crăciun are cale lungă în această noapte, vă propunem câteva reţete de cocktailuri învăţate de la experţii Barmania, în funte cu Mihai Panfil. Iată cum să preparaţi 10 cocktailuri pentru Moş Crăciun.

10. Christmas Punch

Această băutură a apărut iniţial în India, iar la începutul secolului al XVII-lea, reţeta a fost preluată şi de Anglia. Numele acestui cocktail provine din limba Hindi – “panch”, care înseamnă “cinci” şi vine de la numărul de ingrediente folosite iniţial pentru prepararea acestei băuturi – alcool, zahăr, lămâie, apă, ceai sau condimente.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-10

Ingrediente :
500 ml ţuică de prune
250 ml afinată
4 mere caramelizate la cuptor
2 l ceai de fructe uscate
2 buc. scorţişoară
300 ml fresh lime
250 ml sirop de zahăr
100 gr mentă
2 kg mere
200 gr fructe de pădure uscate
200 gr fructe de pădure

9. Eggnog

Băutura Christmas Eggnog are o tradiţie de peste 400 de ani. Etimologia denumirii acestui cocktail este extrem de interesantă. Potrivit legendei, “nog” este o abreviere a cuvântului “noggin”, care reprezintă o cană de dimensiuni reduse, folosită în taverne pentru servirea băuturilor.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-09

Ingrediente:
160 ml rom
4 ouă
40 gr zahăr vanilat
120 ml lapte
120 ml frişcă lichidă
4 buc sticks scorţişoară
Nucă rasă

8. Santa Shots

Shoturile sunt mai degrabă asociate cu petrecerile din cluburi sau zilele de naştere, dar această reţetă este numai bună pentru a încălzi spiritele la masa de Crăciun. Faptul că densitatea diferită a lichidelor le face să stea separat dă o notă simpatică unei băuturi destul de tari şi aromate. În plus, lichiorul de iaurt, de provenienţă asiatică adaugă o notă de mister, deoarece este mai puţin folosit pe la noi.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-08

Ingrediente:
10 ml Grenadine
20 ml Liqueur de menta
10 ml Liqueur de iaurt

7. Mad Monk Milkshake

“Călugărul nebun” este un cocktail dulce şi extrem de aromat, datorită lichiorului italian Frangelico. Acesta este un lichior de alune de pădure produs în Italia, la Canale, al cărui ambalaj se aseamănă cu ţinuta unui călugăr. Numele se pare că provine de la cel care a inventat reţeta, fratele Angelo, un călugăr dominican din secolul 15.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-07

Ingrediente:
60 ml Frangelico
30 ml Baileys
10 ml Kahlua
30 ml frişcă lichidă
30 ml lapte

6. Orange Crusta Cocktail

Un cocktail într-o prezentare inedită. Se serveşte foarte rece, în coaja curăţată a unei jumătăţi de portocală.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-06

Ingrediente:
50 ml vodka infuzată cu lămâie, lime, portocală10 ml sirop de vanilie
10 ml sirop de passion fruit
30 ml fresh de portocale
25 ml fresh de lămâie
10 ml Galliano
20 ml apă minerală

5. Christmas Tea Toddy

Un cocktail de Crăciun cu influenţe britanice, pe bază de vodka infuzată cu arome şi condimente asociate cu iarna (scorţişoară, vanilie şi anason). Se serveşte fierbinte, ceea ce face ca alcoolul să fie absorbit mai rapid, deci aveţi grijă la ameţeli aromate.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-05

Ingrediente:
300 ml vodka infuzată cu scorţişoară, vanilie şi anason
20 gr extract de ceai negru
1 l lapte infuzat cu arţar/caramel

4. Mary Christmas

O variantă românească a lui Bloody Mary, special creată de Mihai Panfil pentru acest Crăciun. Conţine un ingredient surpriză şi poate fi servită cu tulpini de celery (apio) sau şorici infuzat în vodka.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-04

Ingrediente:
Vodka infuzată cu şorici
Suc de roşii
Lămâie
Condimente
Sos Worcestershire şi/sau Tabasco
Tulpini celery pentru décor

3. Sherry Butter

Un cocktail pe bază de vin care se serveşte în pahare cu picior înalt, alături de sortimente de brânză cu mucegai sau caşcaval maturat. Merge foarte bine şi la desert, deoarece este un cocktail foarte dulce.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-03

Ingrediente:
80 ml vin roşu
20 ml Cherry Brandy (vişinată, afinată, etc)
20 ml piure fructe de pădure
½ buc lămâie
200 gr brânză de trei feluri

2. Liquor Mixes

Un amestec aromat de lichioruri, rom şi cacao, numai bun pentru zilele friguroase din preajma Crăciunului. După o şedinţă de colindat sau după o bătaie zdravănă cu bulgări, nimic nu e mai potrivit decât un lichior dulce.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-02

Ingrediente:
Liquor de ciocolată
Liquor de cafea
Liquor grecesc
Rom
Praf de cacao
Sirop de zahăr
Fum

1. Jeleuri cu alcool

Tot aparent inocente sunt şi aceste jeleuri dulci şi colorate, respectiv cu aromă de cafea şi ciocolată răzuită pe deasupra. Ingredientul surpriză este vodka, respectiv lichiorul de cafea. Nu vă lăsaţi păcăliţi de dulceaţa lor, sunt destul de puternic alcoolizaţi.

10-cocktailuri-pt-mos-craciun-01

Ingrediente:
120 ml espresso
100 ml Kahlua
Arţar, vanilie, scorţişoară
60 ml sirop zahăr brun
200 gr ciocolată neagră rasă
Şi
Jeleuri (ursuleţi de fructe)
Vodka

Sursa: www.unica.ro

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *