4 șoferi, cu vârste cuprinse între 22 și 45 de ani, au fost prinși băuți și drogați la volan

Mai mulți șoferi cărășeni au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau autovehicule sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

De exemplu, un tânăr de 22 de ani din Prigor care se afla la volanul unei mașini, a fost prins, în urma unui control de rutină, pe strada Piața 1 Decembrie 1918 din Reșița, drogat la volan.

Mai exact, la testarea cu aparatul Drugtest a rezultat valoare pozitivă pentru
canabis.

De asemenea, după câteva ore, pe strada Baba Novac din Caransebeș, un șofer de 45 de ani a fost prins beat la volan. Acesta avea o concentrație de 1,32 mg/l alcool pur în aer.

Băut la volan s-a urcat și un șofer de 30 de ani din Reșița. Însă, a fost prins și el de polițiști, pe DN 58B, la km 9, rezultatul alcooltest indicând în cazul acestuia o valoare mai mică, de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe șoselele cărășene a fost prins și un tânăr din Argeș, de 26 de ani, care s-a urcat la volan și băut și fără permis de conducere.

În toate cele 4 cazuri, persoanele au fost conduse la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosare penale.

Prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive și a conducerii autovehiculelor sub influența acestora sau a alcoolului reprezintă o prioritate a polițiștilor cărășeni.

Polițiștii cărășeni continuă aceste acțiuni de verificare și în perioada următoare.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *