Alimentele de tip junk-food, bogate în grăsimi şi carbohidraţi, dar cu valoare nutrititivă redusă, au fost asociate în primul rând cu obezitatea, însă ar putea distruge şi simţul mirosului, au descoperit cercetătorii americani.
O dietă bogată în grăsimi provoacă modificări structurale şi funcţionale majore ale sistemului nazal, au constatat cercetătorii americani în urma unor experimente efectuate pe şoareci.
Astfel, şoarecii care au primit o dietă bogată în grăsimi au avut probleme în ceea ce priveşte recunoaşterea anumitor mirosuri, după ce au pierdut 50% din neuronii care identificau semnalele olfactive.
Rezultatele experimentului, care au fost publicate în Journal of Neuroscience, au arătat că dieta influenţează şi alte funcţii ale organismului, în afară de greutatea corporală.
„Această descoperire deschide numeroase posibilităţi pentru cercetarea obezităţii”, a declarat Nicolas Thiebaud, de la Universitatea de stat din Florida.
Este pentru prima oară când cercetătorii au reuşit să demonstreze o legătură strânsă între o dietă necorespunzătoare şi pierderea simţului olfactiv.
În timpul unui experiment cu durata de şase luni, şoarecii au primit o dietă bogată în grăsimi şi au fost învăţaţi să facă legătura dintre un anumit miros şi o recompensă constând din administrarea de apă.
Şoarecii care au primit dieta bogată în grăsimi au învăţat mai greu această legătură decât un grup de control care a primit mâncarea obişnuită.
Când cercetătorii au introdus un nou miros pentru a le monitoriza adaptarea, şoarecii care au primit o dietă bogată în grăsimi nu au reuşit să se adapteze la fel de rapid, fapt care a demonstrat o capacitate olfactivă redusă.
„În plus, atunci când şoarecii care primiseră alimente bogate în grăsimi au primit o dietă care să îi ajute să îşi controleze greutatea – în urma căreia au revenit la o greutate corporală şi la o chimie a sângelui normale – capacitatea lor olfactivă era încă redusă”, a declarat cercetătoarea Debra Ann Fadool.
„Şoarecii expuşi la diete bogate în grăsimi aveau doar 50% din neuronii care puteau codifica semnalele olfactive”, a spus Debra Ann Fadool.
Oamenii de ştiinţă vor investiga impactul exerciţiilor fizice asupra simţului olfactiv şi dacă o dietă bogată în zaharuri are acelaşi efect negativ asupra simţului mirosului.
Surse: Florida State University, Daily Mail