90 de misiuni ale pompierilor militari cărășeni în ultima săptămână

În ultima săptămână, pompierii militari cărășeni au acționat în 90 de misiuni specifice.

60 dintre acestea au fost misiuni SMURD, cele mai multe, mai exact 57, pentru acordarea asistenței medicale în cazul persoanelor cu diferite afecțiuni medicale.

O altă misiune a fost de supraveghere zonă în stațiunea Muntele Mic.

La toate acestea se adaugă și 4 intervenții de stingere a unor incendii, la o casă din Obreja, la o fabrică de confecții din Reșița, la o locomotivă a unui tren marfar care transporta cereale pe ruta Drobeta Turnu Severin – Timișoara și la o casă din Agadici.

Alte 2 intervenții au fost în cazul accidentelor rutiere, unul la Voislova după ce 2 autoturisme au intrat în coliziune și unul la Lupac după ce o mașină s-a răsturnat pe plafon.

O altă misiune a fost de evacuare a apei dintr-o gospodărie din Fîrliug, asta după mai multe ploi abundente.

De asemenea, au fost executate 25 activități de informare a populației cu privire la măsurile luate pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus.

 

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *