
Carla’s Dreams aduce muzica pop, simfonică, rock și tradițională într-un singur loc, lăsându-ne pe noi să decidem unde îi șade cel mai bine piesei „Ne Bucurăm În Ciuda Lor”. Fanii vor savura, cu siguranță, toate aceste influențe, care se completează reciproc.
După „Imperfect”, Carla’s Dreams ne arată încă un fragment din ceea ce a pregătit pentru concertele simfonice de la Chișinău (30 octombrie) și Cluj-Napoca (20 noiembrie). „Ne Bucurăm În Ciuda Lor” este, dincolo de mesaj, o călătorie în istoria muzicii. Carla’s Dreams include subtil fragmente din „Rapsodia Română” și „Sârba lu’ Pompieru”, fără a le evidenția. Publicul este dator să le caute și să le descopere.
„După cum am promis! Am vrut să împărțim cu Voi încă o parte din ceva ce, până nu demult, era doar al nostru. V-am cuprins ,)”, a spus Carla’s Dreams.
Pentru concertele „Simfonic”, Carla’s Dreams a pregătit 20 de cântece reorchestrate. Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, sub bagheta dirijorului Mihail Agafița, va acompania formația.
