A început simularea la Evaluarea Națională, cu proba scrisă la română! În Caraș-Severin, peste 1.700 de elevi au fost prezenți în 60 de centre de examen

Elevii de a 8-a au susținut în această dimineață prima probă, la Limba și Literatura Română, din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională.

În Caraș-Severin, 1.744 de elevi au fost prezenți la această probă, în cele 60 de centre de examen organizate pe raza județului și 235 de elevi au absentat.

Aceștia şi-au făcut apariţia în sălile de examen încă de la primele ore ale dimineții și au avut la dispozitie 2 ore pentru a rezolva subiectele.

Următoarea probă, mai exact la matematică, este programată mâine, 21 martie, iar ultima probă, la Limba și Literatura Maternă, pentru elevii care aparțin minorităților naționale, va avea loc miercuri, 22 martie.

De menționat că notele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Elevii de a 8-a vor știi exact cum s-au descurcat pe 29 martie, atunci când se afișează rezultatele.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *