Accident mortal de Crăciun

Un accident mortal s-a produs pe DN6, în jurul prânzului, în apropiere de comuna Buchin. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș Severin:”Astăzi, în jurul orei 12:44, polițiști de la Polița Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe DN 6, în afara localității Buchin s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat, cetățean turc, în vârstă de 45 ani, conducea o autoutilitară pe DN 6, din direcția Caransebeș către Orșova, la km 445+450 m, ar fi părăsit partea carosabilă, căzând cu autoturismul în albia pârâului Cârpa.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, care se afla singur în autoutilitară.

În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.”

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *