Accident rutier mortal la Putna! Șoferul a decedat la spital

Un accident rutier grav, produs duminică dimineață la ieșirea din localitatea Putna, s-a transformat într-o tragedie după ce șoferul autoturismului, un tânăr de 24 de ani, a murit la spital, la câteva ore după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de mai mulți copaci.

Un accident rutier grav s-a produs duminică dimineață, pe Drumul Comunal 36, la ieșirea din localitatea Putna.

Potrivit polițiștilor, în jurul orei 09:30, un tânăr de 24 de ani conducea un autoturism de teren din direcția Putna către Prigor. Într-o curbă la stânga, acesta ar fi pierdut controlul asupra volanului. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de trunchiul unui copac, fiind apoi proiectată în alți arbori.

În urma impactului, șoferul și cei trei pasageri au rămas încarcerați. Conducătorul auto a fost găsit inconștient și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, acesta a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital.

O fată de 16 ani, aflată pe locul din dreapta-față, și un tânăr de 22 de ani, pasager pe bancheta din spate, au fost, de asemenea, transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cel de-al patrulea ocupant al mașinii nu a avut nevoie de îngrijiri.

Din nefericire, în această dimineață, în jurul orei 04:30, tânărul de 24 de ani a decedat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *