„Am păstrat ce era mai bun pentru final” – Celine Dion | „Flying On My Own” [Live în Las Vegas]

Celine Dion și-a încheiat rezidența de 16 ani din Las Vegas. În ultima ei seară petrecută în fastuoasa sală de concerte de la Ceasar’s Palace, îndrăgita artistă canadiană a pregătit un moment special pentru fanii ei. Celine a interpretat live în premieră noua piesă „Flying On My Own”, ce va fi inclusă pe viitorul album „Courage”.

Pe parcursul întregului show de la Ceasar’s Palace, Celine Dion a fost extrem de emoționată, artista mărturisind că cei 16 ani de rezidență au trecut ca prin vis.

„Sunt foarte entuziasmată și puțin emoționată în același timp. Acesta este ultimul nostru show în frumosul Colosseum din Las Vegas. Am foarte multe amintiri minunate, dar în același timp e puțin ciudat în același timp, pentru că atunci când au început să monteze setup-ul prima oară eram aici și nu știam ce să spun. După care probabil că am înțeles eu ceva greșit, pentru că am crezut că voi fi aici pentru trei luni sau ceva de genul ăsta, iar acum iată-ne 16 ani mai târziu. Poate că am păstrat ce era mai bun pentru final”, le-a spus Celine celor de la Ceasar’s Palace, potrivit revistei People.

După această confesiune, artista canadiană a anunțat că va interpreta în premieră noul ei single, „Flying On My Own”.

„Am așteptat acest moment pentru mult, mult timp…e noua mea piesă. Trebuie să recunosc că îmi tremură genunchii în acest moment, sunt foarte emoționată”, a spus Celine Dion înainte de a cânta noul ei single.

În ciuda emoțiilor amintite de Celine, momentul a ieșit impecabil, artista în vârstă de 51 de ani strălucind pe scenă. Vocea sa puternică a sunat mai bine ca niciodată, publicul răspunzând prin ropote de aplauze.

În perioada următoare, Celine Dion va da startul unui nou turneu mondial – Courage World Tour, în care va cânta atât hituri consacrate cât și piese de pe noul său album.

Piesa care dă nume turneului, „Courage”, este despre curajul de depăși greutățile vieții, versurile fiind inspirate din povestea personală a artistei, care și-a pierdut soțul în 2016. „Courage” este și titlul noului album artistei, așteptat pe piață în noiembrie 2019.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *