Amenzi de aproape 50.000 de lei, aplicate de inspectorii cărășeni de muncă pe parcursul lunii septembrie!

În luna septembrie , inspectorii cărășeni de muncă au efectuat o serie de controale la firmele din județ.

Activitatea de control a inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin a constat în  efectuarea de controale specifice în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Au fost efectuate aproape 200 de contraole, în urma cărăra au fost constatate  aproape 250 de abateri pentru care s-au dispus măsuri de remediere și au fost aplicate amenzi.

Au fost aplicate astfel amenzi de aproape 50.000 de lei.
Printre cele mai importante nereguli constatate regăsim: netransmiterea electronică a datelor contractului individual de muncă în cazul salariatului care a început activitatea la angajator; lipsa deciziei scrise prin care se desemnează o persoană cu atribuții de completare și transmitere a datelor în Revisal; nu se face dovada efectuării plăţii salariului către salariaţii îndreptăţiţi; dosare de personal incomplete; regulament intern și contract individual de muncă necompletate cu clauzele obligatorii; întocmire defectuoasă a foilor colective de prezenţă.
Cele mai multe abateri au fost constatate  în domeniul restaurante. Inspectorii de muncă au constatat că la un restaurant din județ, se efectua muncă la negru.
9 evenimente au avut ca urmări 6 cazuri de incapacitate temporară de muncă și 3 decese, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii.

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *