Aproape 800 de reșițeni primesc pachete cu produse alimentare

 

În prima tranșă, 768  de reșițeni beneficiază de pachete cu produse alimentare prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

 

Primăria Municipiului Reșița, prin Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie în această perioadă pachetele pentru familiile și persoanele singure beneficiare de venit minim garantat și de alocația pentru susținerea familiei.

”Am primit ajutoarele, lucrăm acum la recepționarea produselor și transmiterea tabelelor și toate documentelor către Prefectură. Ele vor fi distribuite.” – spun reprezentanții Direcţiei de Asistenţă Socială.

Beneficiarii sunt cei care beneficiază de ajutor social și de
alocații de susținere a familiei.
În tranșa aceasta se încadrează doar persoanele beneficiare de ajutor social și de alocație pentru susținerea familiei. Beneficiarii care se află pe listele permanente vor veni doar cu actul de identitate pentru a intra în posesia pachetelor

Pachetele pot fi ridicate zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-12.00 de la Direcția de Asistență Socială Piața Republicii, numărul 44,  în zona Muncitoresc.

Pentru municipiul Reșița au fost distribuie 768 de pachete cu produse alimentare prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

pana in data de 7 iunie, se va distribui aceasta prima transa de pachete cu alimente. urmand ca ulterior sa vina si a doua transa de pachete care se vor distribui pana in data de 22 iunie.

În evidențele Direcției de Asistență Socială se află peste 4700 de persoane care vor primi pachete cu alimente.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *