Atenție, de paștele Catolic autoritățile sunt cu ochii pe noi! Se poate circula în această noapte până la ora 2.00 (VIDEO)

Urmează Paștele Catolic și din acest motiv polițiștii și jandarmii sunt pregătiți să acționeze cu efective mărite. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș Severin în aceste zile de sărbătoare vor fi în teren peste 120 de polițiști: „Peste 120 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin și cu celelalte instituţii județene ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități. Cei mai mulți dintre colegii mei aflați la datorie în întreaga perioadă, aproximativ 260,  sunt din structurile de ordine publică, iar 60 sunt poliţişti de la rutieră. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegi și de la alte structuri – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători din structurile de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră.

Reamintim că, în interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00, iar în localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00.
De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00-2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

Reamintesc faptul că, pentru urgențe, sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!”-Alina Boeru-purtător de cuvânt al IPJ Caraș Severin.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *