Au mai rămas câteva zile în care elevii și studenții pot aplica la programul de burse și premii ,,Henri Coandă”

Au mai rămas doar câteva zile în care elevii și studenții pot aplica la programul de burse și premii ,,Henri Coandă”, lansat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Astfel, elevii și studenții din România care participă la competiții internaționale unde realizează soluții tehnice, pot primi burse, în valoare maximă de 100.000 de lei.

Totodată, vor fi premiate rezultatele deosebite ale elevilor și studenților români, obținute la concursuri internaționale, care au presupus realizarea unui bun, serviciu sau a unei aplicații specifice cercetării aplicative și inovării.

De asemenea, elevii și studenții care au participat la o astfel de competiție, individual sau în echipă și au obținut premiul I, II sau III, în 2022 sau 2023 sunt încurajați să aplice la Premiile ,,Henri Coandă”.

Cuantumul acestora este de 15.000 lei pentru locul I, 9.000 lei pentru locul II, 6.000 lei pentru locul III.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *