Băile Herculane se pregătește pentru un weekend plin de muzică, spectacole și voie bună!

Stațiunea Băile Herculane este în plină sărbătoare! Zilele orașului Băile Herculane încep astăzi și se vor desfășura pe parcursul a trei zile, într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, spectacole și evenimente pregătite pentru localnici și turiști. Stațiunea va găzdui o serie de manifestări dedicate comunității, dar și celor care aleg să petreacă acest sfârșit de săptămână la Băile Herculane.

Băile Herculane se pregătește de trei zile de muzică, tradiție și distracție!
Stațiunea Băile Herculane devine, în perioada 4–6 septembrie, locul de întâlnire pentru iubitorii de muzică, tradiție și divertisment. Timp de trei zile, în zona Parcului Central, localnicii și turiștii sunt invitați la spectacole pentru toate vârstele.

Programul debutează vineri, 4 septembrie, cu recitaluri susținute de Olguta Berbec și Remus Novac, precum și de Ana Maria Moldovan. Ziua este dedicată și celor mici, care vor avea parte de spectacole, povești, magie și o petrecere cu spumă.

Sâmbătă, 5 septembrie, scena va fi rezervată muzicii pop și rock. Publicul îi va putea vedea pe Antonio Pican, PROCONSUL și Francesca Rif, iar seara se încheie cu Discoteca Tineretului, într-o atmosferă dedicată dansului și distracției.

Tot sâmbătă, 5 septembrie, iubitorii de motociclete sunt invitați să se alăture Paradei Moto organizate cu prilejul Zilelor Orașului Băile Herculane. Motoarele se pregătesc să răsune în stațiune!

📍 Întâlnirea motocicliștilor va avea loc la Parcarea Mare, zona UGR, începând cu ora 15:00.

🏍️ Parada Moto va porni la ora 17:00, iar motocicliștii vor străbate stațiunea Băile Herculane, urmând traseul până la scena Zilelor Orașului, din centrul stațiunii.

Evenimentul este organizat sub mesajul:

„Uniți pe două roți, împreună pentru comunitate!”

O întâlnire dedicată pasiunii pentru motociclism, dar și valorilor care îi unesc pe participanți: respect, disciplină și fraternitate.

Duminică, 6 septembrie, tradiția și folclorul vor fi în prim-plan. Pe scenă vor urca Adriana Antoni, Mariana Botoacă, Mariana Bârsan, Sanda Argint, Larisa Horvath, Andrada Paul și Ziana Filofteia Birdeanu, alături de Ansamblul KUD Amator Topolnița din Majdanpek, Serbia.

Organizatorii promit trei zile de spectacole, muzică și voie bună, într-un eveniment care își propune să aducă împreună comunitatea locală și turiștii aflați în stațiune.

 

Distracția nu se oprește aici! Urmează Festivalul Etniilor – pe 7 septembrie, în zona Parcului Central din Băile Herculane.

Vor fi prezenți să încânte publicul spectator artiștii Florin Pistrilă, Ramona Vița, Alina Radi și Răzvan Gârbovan.

Programul va aduce în prim-plan tinere talente din Banatul Montan, precum și dansuri țigănești cu ansamblul JUNII GUGULANI din Caraș-Severin, sub coordonarea coregrafică a Adelei și Adrian Jurchescu.

De asemenea, publicul se va bucura de:

Taraful de la Maciova;
Corul „Armonia” din Vodnic;
Comunitatea croată din Banat; Ansamblul de dansuri populare Moldova Nouă,
Ansamblul de dansuri populare „Mladost” din Serbia, cu dansuri sârbești din zona centrală a Serbiei;
Comunitatea cehă din Banatul de Munte, cu recitalul Denisei Mleziva.
Atmosfera va fi completată de Orchestra profesionistă „Semenicul” a Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin.

Evenimentul este înscris în cadrul Zilelor Orașului Băile Herculane și promite o adevărată sărbătoare a diversității culturale, tradițiilor și muzicii, reunind artiști și ansambluri reprezentative pentru comunitățile etnice din Banat și din regiune.

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” încheie seria evenimentelor dedicate Băilor Herculane
Seria manifestărilor organizate în această perioadă la Băile Herculane va continua și pe 8 septembrie, când credincioșii sunt așteptați la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”, una dintre importantele sărbători religioase pentru comunitatea locală și pentru pelerinii care ajung în stațiune.

Programul liturgic va începe la ora 09:00, cu întâmpinarea ierarhului, urmând ca de la ora 09:30 să fie oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul praznicului Nașterii Maicii Domnului.

Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Momentele liturgice vor fi însoțite de răspunsurile Grupului Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, care va contribui la atmosfera de rugăciune și sărbătoare.

Prin acest eveniment religios, programul dedicat sărbătorilor din Băile Herculane se încheie într-o notă spirituală, credincioșii fiind invitați să participe la slujbele dedicate hramului și să se bucure de această importantă zi pentru viața mănăstirii și a comunității.

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *