De 20 de ani ne-am dorit să păstrăm taina aceea indestructibilă care se numește „familie”, sub acoperișul acestui vis devenit realitate-Banat TV!
Dorim să dăm Banatului de Munte respectul și să-i confirmăm identitatea prin tot ce am reușit să producem în acest studio de televiziune și pe undele radio Banat FM.
Banat TV nu vrea ca timpul petrecut împreună să fie unul pierdut, dar nici unul al can-canului. Banat TV vrea să fie televiziunea care te învață, te informează, te respectă.
În toți anii de activitate, perspectivele s-au modificat, iar brandul Banat Media a crescut. Ceea ce nu s-a schimbat însă, este respectul pentru cei care ne urmăresc și cărora le promitem că mâine vom fi mai buni ca astăzi.
Și da, am primit respectul vostru, am primit, într-o lume a competiției neloiale, recunoștința pentru modul în care nu am acceptat jocurile șantajului, al defăimării și al căderii în patima vânării de subiecte wowww.
Ca să rămână a patra putere în stat, presa trebuie să fie un stâlp al societății și nu un par cu care să ne lovim posibilele victime.
A fost greu, dar și frumos, așa cum este și în familie, este un drum pe care îl parcurgem împreună, un drum al Banatului de Munte în lumea audiovizualului național.
Ne încăpăţânăm să ne facem viaţa mai simplă, dar o decolorăm.
Televizoarele acum ne arată imagini cu milioane de culori, dar dacă nu au ca esență sentimentele noastre, nu vom fi credibili.
Toate aceste sentimente le-am pus, de 19 ani, în subiectele abordate, ca în niște copii și am avut foarte mulţi copii.
Așa că ne dorim să nu ieșim niciodată la pensie, decât la o pensie de dragoste, cu acest gând girăm această aniversare de familie care se numește Banat Media.
SUNTEM ȘI PE NET- WWW.BANATFM.RO, WWW.BANAT TV.RO, CONTACT@BTV.RO, NE GĂSIȚI ȘI PE INSTAGRAM-BANAT MEDIA, PE FACEBOOK- BANAT MEDIA DAR ȘI PE TIK TOK – BANAT MEDIA!
LA MULȚI ANI, IUBIȚII NOSTRI TELESPECTATORI!
BANAT TV ESTE FAMILIA TA!
DE 20 DE ANI ÎMPREUNĂ BANAT TV!