
Un motofierăstrău în valoare de 4.000 de lei a fost furat dintr-o autoutilitară, la Caransebeș, iar polițiștii au identificat rapid persoana bănuită de comiterea faptei.
Un bărbat de 23 de ani este bănuit că a furat un motofierăstrău dintr-o autoutilitară parcată pe o stradă din municipiul Caransebeș.
Fapta ar fi avut loc în data de 24 august, între orele 13:35 și 15:40. Autoutilitara și motofierăstrăul aparțineau unei societăți comerciale.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Caransebeș au început imediat verificările, iar în scurt timp au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea furtului.
Totodată, motofierăstrăul, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate. Astfel, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
