
Un bărbat de 36 de ani, cetățean ceh, căutat de autoritățile din Cehia, a fost găsit de polițiștii cărășeni într-o pădure din zona Moldova Nouă.
Asta după ce oamenii legii s-au mobilizat și au făcut controale la o asociație pentru protecția animalelor din Moldova Nouă, acolo unde exista presupunerea că s-ar fi aflat bărbatul.
Și s-a aflat!
Însă, în momentul depistării, bărbatul a fugit în pădure. Dar cum zona este supravegheată cu o dronă, acesta a fost localizat imediat și, bineînțeles, reținut de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Pe numele lui era emis un mandat european de arestare, acesta fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violență în familie și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
De asemenea, polițiștii de la Protecția Animalelor au efectuat verificări cu privire la condițiile de deținere a celor 24 de câini identificați în incinta asociației, iar, în urma neregulilor constatate, au dat 3 amenzi, de 5.000 de lei.
