
Șofer depistat de două ori în aceeași zi la volan sub influența alcoolului, reținut de polițiști în Caraș-Severin!
La data de 18 iunie 2026, în jurul orei 05:20, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, la km 453, în afara municipiului Caransebeș, un ansamblu de vehicule care se deplasa pe direcția Lugoj – Orșova.
În urma verificărilor, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un cetățean turc, în vârstă de 51 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma constatării infracțiunii, polițiștii au reținut permisul de conducere, fiind emisă dovadă fără drept de circulație, și a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În aceeași zi, în jurul orei 17:50, același ansamblu de vehicule a fost depistat din nou în trafic, pe DN 6, la km 380, în zona Gării Băile Herculane, circulând din direcția Caransebeș către Orșova.

În urma opririi și verificărilor, s-a constatat că la volan se afla același bărbat, care nu mai avea dreptul de a conduce, ca urmare a măsurilor dispuse anterior în cursul zilei. Testarea cu aparatul etilotest a indicat de această dată o valoare de 0,877 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă din nou recoltarea de probe biologice.
Ulterior, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Caraș-Severin.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
